Long way to finding her

 She was standing at her table, full of documents and tasks to do but her mind where outside.

-Did you call that trainer? When he will come to sign the contract? Look ouch to not escape him. Her manager glanced at her thinking “something is wrong here… is she ok?”

“I need to stop thinking about you. You cheated on me with that Swedish girl. How is she looking? How did she attract you? Obviously she has big boobs. Whore! Why I am mad at her when he was the one who had fucked her. Shit! …let’s work. I have a lot to do. Wi-Fi off! Mobile data off! Block the phone! 

-Hi beauty! Her colleague from the other department entered to wish good morning. He is 40 and married since 18 years. With a good career in football and famous for his games as a midfielder. He still look good and handsome. he looked at her and smiled slyly. Every evening he come to her take her hand,  kiss it and wishes a magical evening. At the beginning she had a weird attraction to him but now all is gone and they become good friends.

- Hello Mr. footballer! How is your day?

- Very good! Wish you too a good day.

He leaves. The phone is calling 

- Hi mom! Everything is fine, I'm working. Call you later. Yes I turned off Wi-Fi, something important? Ok, just a moment.

She turned on the Wi-Fi to see the telegram messages. There was a message from Instagram.

“Christine again sent me some funny videos…” heart started beating very fast, that pain in the chest, it wasn’t Christine. Message from him: 

- Hi my moon, how are you?

“What should I do? Answer or ignore him…”

(Typing)… I am working. How are you?

- Nothing important. Thank you for your care.

- What do you mean?

- You blocked me. 

- I didn`t want to disturb you from work and from flirting with girls.

- I don`t flirt with anyone. I talk only with you.

- I don`t believe you. I have to work.

- Come to me. 

- Here we go again...

- I am very close to you. I will send you my location. SURPRISE! I am in your town.

Receiving Location...

"Oh my, he is really here. Wait what? He is in my country? he is in MY TOWN? at the hotel so close to me? Oh no. I will block him immediately. I will... "

- I have to leave for a few hours. I will come back after lunch.

-Ok, said the manager.

...

Knock knock...

The door is opening, he, standing in the door in a white t-shirt, sport pants, wet hair after shower, the smell of mint...he drags her to him and takes her head into his palms and kisses her like a very thirsty man. She tried to stop that kiss by pushing him with hands but he hugged her tight and she finally calmed down. She dropped on the floor her coat and lunged at him, he stepped back kissing her
passionately and threw himself on the bed holding her on top of him. 

- I missed you so much. 

- I don`t have much time, need to turn back to work.

- I made such a long way I want you to spend all day and night with me.

- 2 hours, ok?

He became so angry and  turned in the bed reaching on top of her. 

- 2 hours and I can do whatever I want with you. 

She didn't get to say anything. He kissed her on the lips sliding down to neck. she started to unbutton her white shirt and she took off his t-shirt. He kissed her chest  above the white bra  putting a hand in her pants. 

She moaned and bit his lip. 

-Keep still, baby. I want to taste you. 

-You know I don`t like this stuffs.

-You`ll beg me for more.

He took off  the pants and pulled off her pants too. They were naked and ignited. He lay on top of her kissing her breasts tenderly. With one hand kept her hands above the head, with the other hand his fingers tenderly moved around between her legs. She moaned when his middle finger slided up and down her slit and grazed her soft bud, she tried to escape from his capture.

- I said you to stay still. 

- I can't anymore. Please, take me now. 

He was ready only watching at her body under his, so he gently pushed his member into her. She was so hot, wet and squeezed him between the muscles. He felt so flaming that all veins on his arms were visible, the desire to possess her flowed through them. He bent down and kissed her neck, while she stuck her nails into his back. He moaned softly in pain, but these scratches turned him on more. Her body was squirming under his as he possessed her flaming with every inch of his cock. She started shaking and he slowed down when her moans got louder, then he started kissing her nipples and biting them very gentle. He whispered in her ear :

-I want to cum in you. If I push few more time I will explode.  She tangled her fingers in his hair. 

-You may cum on my belly,  and few seconds later he was crying out from the immense pleasure, and she felt the warm secretion on her belly.

He grabbed some wet wipes, and carefully wiped the belly of the sperm. He pulled on his boxers, then laid back down while She covered her body with the sheet. 

- Don`t hide from me, I want to keep you tight... for ever.

She laid her head on his chest and a tear fell from her eye...- I need to go...

- So this is the end?

Arabian night

 "I never thought I will turn back into this hotel...

After one year, here is me again, sitting in the corner at the table we first saw each other..."

 

She was drinking a cappuccino and waiting for him to finish his shift. It was half past 10 p.m. Bored and tired. The last night. Tomorrow was the flight to her home. The last night,  she knew it, but didn`t tell him. 

Leaving the restaurant, went to her hotel room. For sure he will come.  It was a beautiful dark night with full moon. She went outside the room to taste the fresh air of an Arabian night. Non wind was breezing through the palm leaves near her balcony. So many thought and silent...

"I need to put some music on otherwise I will go insane. Will my body withstand these rapid heartbeats? why does it hurt so much?".

The hot shower felt so tender to her skin. She put on her silk pajama, a thin blouse with straps and short panty. For this night it's the perfect fabric to feel refreshed. The head laid on the pillow, with closed eyes, she tried to gather the memories.

Knock on the door...

- Did I wake you?

He was standing in the door, with a bottle of champagne. In his working white shirts and black pants fitting his body so well. With deep black eyes he playfully looks at her and smiles...

- Well, I've been waiting for you. Come in. You brought a friend? 

- to keep us company... while we... talk…

- The glasses are other there. 

She pointed with her finger to the table where the glasses usually sit, and climbed into bed. She leaned on the pillow with her legs close to her, exposing the beautiful bosom of Egypt. He opened the Champaign and poured in the glasses. He turned to her and handed her a glass. He also took a sip and laid down with his head in her lap.

- Seems like you are thirsty, she said starting playing with her fingers in his black hair. 

He felt goosebumps, got up on his knees and taking the glass from her hand, put it on the bedside table, with one hand he grabbed her by the waist and pulled her towards him. He saw how her breath stopped but heart was beating so fast that he could feel this on his chest. Their lips came close kissing each other tenderly, then she became the fire in his arms. 

The kiss became so passionate and deep, revealing a hunger for each other. She started unbutton his shirt while he moved his hands down her thighs, squeezing her, as hard as he could feel himself drowning in her wild cherry scent. He took off her fine silk blouse, and kissed her nipples. From so much pleasure she bit his shoulder and he screamed in pain like a hungry lion. He took her and throw her on the back. 

 He takes off his belt and tries to unbutton his pants. She rises towards him and begins to kiss from the pectoral down to the abdomen, following the line from the center to the navel and below to the line of the panties. 

He takes off everything and leans over her, kissing her neck, her abdomen, and with one hand he touches her between her legs. She was so wet and hot. She sighed with such pleasure, both of them were lost in a parallel dimension to their hungry bodies. She scratched his back. 

This was so deep that they felt dizzy and out of breath. He felt next to her, looked at each other and smiled.

-I need to take a shower she said, and disappeared into the bathroom.

He regained his breath and listened as the water started to flow in the bathroom. He went to her and entered into the bathroom. She was so slender, standing under the water that flowed on the line between the round thighs. 

She turned her head and he kissed her on the neck holding her back as his hand slowly moved down. He began to tenderly massage her and felt horny again. He pushed into her and she moaned. He began to pull her towards him, feeling their bodies flow together with the water into another world of pleasure. 

He turned her body toward him helping her to put the legs around him, he pressed her back against the wall and continued to do this deeper and deeper. He knew that she will end soon, he felt this too. They where so close to each other. 

She started shaking all over and screaming subtly. then he thrust one last time slowly and deeply, feeling the hotness pouring out of him. They stayed connected for a few minutes, kissing with bated breath, waiting for the water to soothe their souls and bodies.

- Stay with me, he said looking into her blue eyes and playing with her hand.

- I am not going anywhere, I am too exhausted she said with a pleasant smile

- stay with me, here, forever, he said, getting up on his elbow and lifting her chin to find her eyes that were hiding from his glaze.

- I can’t, you know that. There is my little boy, my family, my job…

- so, what we going to do? I prepared you something, maybe this will change your mind and will start believing in my feelings. he grabbed his pants and took out a box covered with burgundy velvet from his pocket. 

-open it...

-I know what is in there. She opened it. There was a ring. A simple ring from white cold with a square sapphire stone.

-like your blue eyes...

She closed it, and gave him back the box. 

-I can’t do this. Please leave…

 he sighed deeply, took the box and put it on the table next to bed. 

-I don’t need it, like you don’t need me anymore. I am sick of hiding us, I WANT TO BE WITH YOU!

She took a sip of champagne and said out loud.

-We had an agreement  and you broke it. Please GO… and forget about me.

He dressed up and left the room.

“He will never understand the sacrifices I need to do. I can’t lose my baby boy, my precious, my everything, even If I love him so much. Goodbye... A.W.

Maybe in another life I will make you mine, till then take care <3”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Să scriem cuvinte e mai ușor decât să le vorbim

Să scriem cuvinte e mai ușor decât să le vorbim,
E mai ușor să ne-nfârnăm și să strigăm, 
Decât să ne iubim,
E mult mai simpu să distrugem să plecăm,
Decât să stăm, să construim.

Aveam un singur lucru de făcut:
Să fim cuminți și să-nvățăm,
Atît ni se cerea cât eram mici – să ascultăm!
Și recunosc, ne era greu:
„ - Cum să nu răspundem înapoi?
- De ce să nu călcăm cuvântul tău?
- Să vin acasă înainte de-asfințit...
- Să nu stric vazele din casă, să nu mint...”
Credeam că chin mai mare-n lume nu-i,
Căci, nu știam atunci durerea sufletului!

Ziceam că o să fim mari și-n lume-o să plecăm,
Ca să uităm de lucru, de tine să uităm.
Și am uitat de toate - de cele mai frumoase:
De câmpurile verzi, de vie și de case,
Și am uitat de tine, de mâna ta cea caldă,
De vorbă și de zâmbet, de fuga prin ogradă.

Știu, o zi nu este de ajuns
Ca să-ți trimitem flori și versusi ce n-am spus,
Și cât de dulce sună chemarea asta: „Mama!”
Curând și eu voi ști, acum nu prea-mi dau seama!

Ți-am dat atâtea poezii și versuri chiar de mică.
Nu ți-am citit nici una!... de ochii tăi mii frică.
Atît de rar mă văd în ei, pe-o fugă pe acasă,
De atâtea ori te văd zâmbind, iar ei îți lăcrimează.

Te-am întrebat: „De 8 Martie ce vrei ca să-ți aduc?”
„- Nu vreau nimica Mami, vreau doar să te cuprind.
Și nu vreau flori, decât să-mi cumperi un buchet,
Ia-mi una de vazon – așa ar fi perfect!
Și eu ți-am cumpărat cadou, deja nu mai ești mică,
Curând vei știi ce-i Mamă, iar eu voi fi bunică.
De 8 Martie la noi e altă sărbătoare,
Că-n casa noastră mică un nou membru apare.
Veniți acasă puilor că mama vă așteaptă,
Să-mi legăn nepoțelul așa cum și pe tine,
Te legănam ODATĂ!...”

Mama...Cu 8 Martie

MAMA....
Aș fi vrut să fie altfel. Aș fi vrut să fie soare pe pămâtul nostru. Aș fi vrut să fie sămânță de om bun. Și atunci poate era să fim și noi cu toții acasă. Aș fi vrut să se fi născut veșnicia la sat, după cum spunea Blaga, dar nu este... Și MAMA ar fi avut veșnicia ei. 
Aș fi vrut să avem 8 vieți și atunci, poate, am fi reușit să-ți întoarcem toată liniștea care ai pierdut-o: nopți nedormite, lacrimi și sughițul acelor cuvinte dureroase, care noi le aruncăm fără să ne dăm seama. EA, care ne arăta de atâtea ori și cu atîta răbdare,cum să legăm 2 șireturi la un papuc, strînge în inima ei atîta dezamăgire, că nu știe cum să restabilească o parolă, sau cum să atașeze o poză la un email. Aș fi vrut ca inima ei să nu strîngă toți nervii și supărările noastre de serviciu sau viața personală, și tot ea este cea care vine și ne cuprinde. Oare ne dăm noi seama, până la urmă, CÂT DE MARE este INIMA DE MAMĂ? Aș fi vrut ca în fiecare zi să pot să-ți aduc un buchet de flori sau măcar unul de zîmbete. Și aș mai fi vrut să nu treacă prin tine toată durerea noastră. 
Oare cer prea multe?
Știu că aștepți de la mine vreo poezie sau o felicitare micuță,ca pe vremuri, când era toată casa doar bucățete de hîrtie colorată, reviste decupate și clei vărsat pe covor.
Dar am să te dezamăgesc. Astăzi, gîndurile mele s-au așternut epic. Pentru că epice sunt și emoțiile atunci cînd vin seara acasă și strig: „Eu am venit!”, iar glasul tău plin de duioșia așteptării îmi răspunde „Puiuț, hai să-ți gătească mămica ceva!” 
Încă nu am învățat să apreciem existența TA lângă noi și mereu au fost lucruri mai importante: studii, un job cu perspectivă, iubiri și dezamăgiri...iar după toate acestea tot tu ești cea care ne trezește și ne luminează.
Poate că am spus prea multe și nimeni nici nu va citi până la urmă dar în spatele orgoliului și ambițiilor noastre se află tot mama, din dragoste de ai arăta că poate să fie mîndră de noi. Tu iartă-ne! Că nu știm! Nu știm să te iubim. Dar știm că TU ȘTII să ne iubești pur. Și noi vom învăța în fiecare zi de la tine. Iubește-ne ca să putem iubi ca tine! Cuprinde-ne ca să putem oferi și noi căldură altora. Dragostea ta va salva lumea!
Cu sărbătoarea de 8 Martie!
Mulțumesc pentru TOT! Să știi că te iubesc chiar și atunci când tac, chiar și atunci când uit să-ți mulțumesc pentru ceaiul de dimineața sau cînd alerg la serviciu sau cînd vin foarte târziu și deja dormi. Te iubesc și să știi că am renunțat la multe ca să pot avea grijă de tine, ca să te fac să zâmbești măcar și în micile momente dintre serviciu și....serviciu! Pot să spun un lucru. Răbdarea ta poate cuprinde Universul. Îți mulțumesc și pentru asta!

Ne potrivim cu sufletele

În căutarea celei mai mari iubiri, am cunoscut multe suflete, dar niciunul nu s-a potrivit atât de bine ca al tău. Am făcut parte din multe povești în care am fost și fericită și rănită, am fost mințită dar și eu am mințit. Mi-aș cere scuze în fața celor care le-am promis că voi fi alături mereu și i-am lăsat fără să-i aștept ca să le zic în față. Mi-aș cere scuze în fața celor care mi-au dat cadouri și le-am acceptat aruncând în ochi speranțe și zâmbete naive. Nici nu știu câte persoane am rănit sau le-am făcut fericite. Nu le duc contul. Și nici eu nu țin ură pe cei care m-au rănit dar au rămas în sufletul meu ca iubirea copilului de 17 ani, iubirea adolescenței, iubirea maturității. Toate și toți m-au marcat oarecum spre bine. Încerc să învăț din greșeli. Oare cuiva i se primește? că mie nu prea. Am rămas același suflet naiv care merge nu cu capul înainte dar cu inima.
Și toate sufletele care le-am lăsat îmbrăcate pe mine, le-am dat uitării. Am rămas singură și goală într-un pustiu destul de comod pentru mine. Nu îmi era sete de nimeni și nimic. Undeva în depărtare auzeam câte un val de ocean care îmi trezea emoții de simpatie, dar admirîndu-l mă săturam repede mai ales că îmi aminteam de cîte ori m-am înecat în aceste ape.
Și într-o zi cu soare apăruse un căpitan în fața mea care și-a aruncat sufletul pe mine. M-am simțit deodată plină în catifea și iubire:
- dacă vreau să mă îngrop în nisip -tu mă scoți afară și îmi arăți cât de frumos este oceanul din ochii tăi;
- dacă sun tristă și dezamăgită - tu deodată îmi acorzi îmbrățișările tale calde și pline de viață;
-când vreau să fiu singură - îmi dai această singurătate în felul în care te simt aproape și știu că peste câteva ore o să-ți fie dor și o să vii să-mi aduci zâmbetul pe buze;
-chiar și când dorm, mă cuprinzi și mă ții așa ca să nu fug nici măcar pe altă parte a patului;
- când mă simt urâtă tu mereu știi cum să mă faci frumoasă...
Chiar dacă știu că nu vei spune niciodată Te iubesc așa cum vreau să-l aud, știu că în gândurile tale mereu mi-l șoptești.

Praf de stele

Nu stiu ce ma enervat mai tare: faptul că ai zis ca stiu doar câteva cuvinte ce tin de informatica sau ca ti-am spus in șoaptă ca te iubesc si nu ai răspuns nimic. Sau m-am supărat pe mine ca am zis te iubesc ca sa nu auzi si degeaba așteptam un raspuns. De ce mereu imi imaginez povești care nu se întîmplă. Credeam ca va fi ziua noastră exact 31 de zile de când te stiu si doream sa fie tot atât de special, plimpbare, luminițe, zâmbete, tot cerul deasupra noastră si aerul rece in care ti-as fi spus lângă globurile de Crăciun Te iubesc si asa de tare m-am speriat de acest joc de gânduri ca special m-am certat cu tine. Stiu ca m-am atasat mult, după atîta timp ai venit ca o rază de soare, de asta si te numesc mereu моё солнце...солнце...si daca mi-am permis sa cred in căldură care mi-o oferi nu as vrea sa descopăr că e doar un joc si nu e reciproc. As vrea sa rup tot aici, cu toate ca stiu -e prea tarziu pentru mine, dar poate nu e prea tarziu pentru a-mi salva timpul. Credeam ca toate cele 3 mari iubiri au trecut si ca va urma doar simpatie, atașament si prietenie dar tu...tu...ce ai tu?..de ce tu? Nu esti nici pe departe ce cautam si nici ideal, dar esti..eu...esti exact o bucățică din mine, aceeasi nebunie din capul meu, esti un adevărat haos de praf de stele care imi provoacă si zîmbete si frică și emotii si adevărate explozii de fericire. Cu tine sunt eu, dar tu ?
Nu stiu ce sa astept de la tine, nu stiu cum sa-ti vorbesc, nu stiu cum sa ma comport. Vreau sa fiu eu cea adevarata si sa ma accepti asa cum sint, si..da! chiar vreau sa ma iubesti si as vrea sa-mi dau seama cand se va intimpla asta sau daca se intimpla, si, in genere, vreau sa tiu ce e in mintea ta!

Frica are alti ochi

Foarte mult timp am cautat răspunsul la o intrebare.

Care este momentul in care ne dăm seama că ne îndrăgostit?

De multe ori am gresit presupunând că oamenii se îndrăgostesc de parfum, haine, ochi, zâmbete, comportament, voce, bani, masini si multe alte chestii care te atrag la cineva din prima. Dar e o iluzie a rațiunii noastre. Noi asa dorim sa gandim ca ne-am îndrăgostit intr-o privire, intr-un miros, intr-o falsă materialitate...si dupa ce trece entuziasmul rămânem  intr-o totală dezamăgire, golire sufletească, ca un burete scurs de apa, uscat si aruncat undeva in Gobi. Si atunci apare momentul când trebuie sa rupem inima cuiva spunând că..stii nu merge ... problema nu e in tine ci in mine....tu esti o persoana extraordinară dar nu sunt eu potrivita....meriti ceva mai bun..bla bla bla....si abia astepti ca sa fii iar liber si mai repede sa fugi de acea privire nedumerită, jalnica care cerșește atentia si dragostea ta.

Dar este si alta parte, atunci când nu te îndrăgostești in parfum, imagine, voce, comportament...nu stii cum, nu știi ce, si nu recunoști in genere persoană data lângă tine, în viața ta, în gândurile tale si crezi ca asta a fost. Nu se primeste pentru ca nu simți acea atracție fata de nimic. Prima invitație la plimbare, primul sarut, si astepti momentul sa zici ca nu vrei sa pierzi timpul. Stii ca ai alte variante, alternative de tot felul care încearcă să te ademenească, sa te invite la plimbări si cine in oras si nu ai curajul sa recunosti nici in fata ta nici a lor ca nu mai esti singura.

Atunci pui pe cantar viata ta libera si singuratica in care nu esti obligata nimănui cu nimic si a 2 greutate-viata noua care fuge prea repede si incepe cu mesaje de dimineata, plimbari, atentie, cuvinte, vise in care nu vreau sa mai cred sau sa mi se arunce iluzii in suflet ca niște cărămizi  asa cum s-a întîmplat anterior.

Intr-o idee spontana de a arunca această nouă viață, brusc realizezi ca tie frică. 

Tie frica sa pierzi tot...toate zîmbetele impreuna cu albastrul ochilor, parfumul, parul, hainele, toate stranse impreuna intr-un singur om. Si daca in acest moment tie frică să pierzi acest om - te-ai îndrăgostit !. Iată  momentul. Iar ce este mai greu decat realizarea unui adevăr? Sa recunoști asta nu doar în fața ta dar si in fata lui. Si stii ce urmează ? Un raspuns!

Care?

Care te va schimba!

Am luat-o pe cai gresite

Cred ca sunt cea mai talentata persoana la stricat relatii si ma si jelui de asta. Nu inteleg de ce mereu pun pe primu loc lucru oar apoi viata mea. Am impresia ca traiesc acelasi cosmar de ani intregi...alarma-serviciu...alarma-serviciu. Multe dimineti mi-am zis: Gata! DE AZI SUNT ALT OM! De azi voi incepe sa traiesc pozitiv, calatorii, muzica, filme, mancare sanatoasa, sport, prieteni, iubit...
Si ma trezesc ca sa plec la serviciu iar dupa el ma gandesc ca maine trebuie sa plec la serviciu...una si aceeasi.

Iubit nu am. Nu au rezistat in jurul meu. De fapt mint. Eu nu am rezistat langa ei. Viata de familie ma da gata si nu pot combina sentimentele partenerului cu dragostea de a lucra.

Am incercat sa dau o sansa. Mi-ai acceptat-o cu placere si cand am simtit ca ma pierd langa tine am zis STOP! Maine trebuie sa plec la serviciu. Am crezut ca o sa ma inveti tu sa traiesc departe de mine si felul meu carierist de a fi. Stiu ca ai incercat sa-mi dai aripi si m-ai aruncat sus in cer iar eu am zburat un pic si cand am privit in jos am cazut caci Maine trebuie sa plec la serviciu.

A trecut ceva timp de cand nu te-am vazut. Oare esti bine? Oare tu mergi la serviciu? Sigur! Dar dupa ora 18.00 el ramane acolo iar eu raman in el si dupa 18.00. Nu stiu ce era sa se primeasca. Poate am putea fi un cuplu daca Maine....nu...plec....la.....Ser..viciu.

Oare nu ai vrea, sa devii serviciul meu? Sa te iubesc pe tine, sa ma gandesc doar la tine, sa fac tot doar pentru tine, sa ma invat sa fac față provocarilor care mi le arunci, sa fiu punctuala, dedicata si organizata tie.

Am luat-o pe cai gresite. Trebuie sa ma intorc.

Cum mi-am pierdut emoțiile?

Am pierdut vremurile celor mai frumoase întîlniri, când stăteam în băncile școlii și scriam biletele de dragoste ca să le trimitem anonim iar apoi să vedem zîmbetul pe fața celui care l-a citit.
 Am pierdut bătăile inimii primului sărut și emoțiile primei întîlniri. Acum nici nu îți mai dai seama te-ai indragostit sau nu... sau pur si simplu persoana de langa tine este mai placuta sufletului ca restul.

 Acum nici nu mai exista acele 3 sau 4 luni de plimbari in parc, inghetate si micj pupicuri furate pe ascuns. Ne-am invatat sa fim directi pentru ca viata e prea scurta sa o pierdem pe alintaturi, emotii si timiditate. 2 saptamini si deja va cunoasteti " foarte aproape " si te gandesti ca te-ai grabit. Apoi cauti sa auzi acel " Te iubesc" magic plin de emotii rostit in soaptă la ureche, cand nu te astepti, undeva sub razele lunii, undeva unde doar bataile inimii ramin sunetul acelui moment. Dar asa si nu vine si daca va veni te gandesti "oare voi putea raspunde inapoi, sincer? "

Eu sunt obosita de la luru, el la fel... si tot ce ramine sunt acele cateva zambete aruncate unui film iar pupicul de noapte buna nici nu m-ai asteapta,  că cineva dintre noi adoarme primul.
Banal. Monoton. Simplu.

Diminetile imbraca aceleasi haine, grabiti ne trezim si plecam la serviciu fara sa ne mai uitam unul la altul si tacerea spune prea multe:
 ”- Iar esti supărată? Chiar așa tare îți palce să auzi macaroane pe urechi? Vii diseara înapoi?”
...Nu vin. Cu tine totul e simplu si clar  dar uneori nu inteleg, cand am trecut peste momentul cand privindu-te cu ochii mari, vei intelege ce vreau sa aud. Păi bine, de ce nu zic eu prima? Poate nici eu nu am ce spune si nici eu nu pot turna macaroane pe urechi mai ales cand sunt inca nefierte.

Banal. Monoton. Simplu. Si cand ma gandesc ca planificam atitea plimbări si intilniri in care vom trece prin fulgi si frigul de iarna, nopti nedormite vorbind la telefon, cadouri mici si mult semnificative pentru mine, si pupici furati pe ascuns in fata blocului. Apoi ar fi putut urma o seara romantica la teatru, cinema, restaurant, invitatia la un pahar de vin la tine acasa, muzica linistita, cuvinte dulci, atingeri ametitoare.... si o altfel de dimineata in care acest banal zilnic s-ar fi transformat intr-o altfel de caldura sufletului.

Poate inca nu este totul pierdut. Sau noi insine ne-am pierdut grăbindu-ne?

Profesorul vieții mele!

Atunci când ne aducem aminte de copilărie și școală, toți își amintesc de prima profesoară, de clasa I, de banca în care au stat și primul abecedar.

Eu când mă gândesc la școală, mereu îmi amintesc de rățuștele celea din carton pe un lac mare albastru tot din carton, care nicidecum nu se lăsau numărate, scăzute, adunate, si cât chin... Doamne, cât chin când mie îmi zbura mintea la joacă și soarele de afară. Curând se începea școala și acela era să fie ultimul meu an de joacă...

Dar simțeam ațintiți asupra mea acei ochi blânzi care se umpleau cu dezamăgire. Trebuia să-i fac mai fericiți, trebuia să-i fac mândri de mine. Și au început rățuștele una câte una să se adune în 2, în 3, în 7 și să se scadă în 4, în 3. Și au început literele să capete forme, silabele – fonetică, cuvintele-sens, poeziile-suflet, și micul pui de om-înțelepciune.

Ți-am dus dorul... un dor nebun să mă înveți doar pe mine. Îmi amintesc serile târzii de la măsuța mea de lucru, lampa albă care răspândea lumină și tăcere, cartea galbenă de gramatică a limbii române pentru dictări și glasul tău dulce rostinde cuvintele care se înșirau atât de caraghios pe foaie. Acelea erau unicile momente când erai doar a mea și nici un copil nu îți fura atenția. Nici acum nu m-am învățat să scriu frumos dar am înțeles că asta nu e atât de important în viață. Important este să știi să scrii corect.

Ești profesoara vieții noastre!
Recunosc cu respect către ceilalți, că nici un profesor nu a reușit să mă inspire așa cum ai reușit tu: dacă faci greșeli – taie, scrie răspunsul corect și mergi mai departe. Dacă nu știi - citește, caută răspunsuri! Și acea notă de severitate care atunci ne făcea să fim supărați pe tine, acum le înețelegem altfel. Noi nu eram simpli elevi, dar trebuia să fim cei mai buni elevi din școala vieții noastre. Pentru că suntem copii tăi. Și te iubim așa cum ai fost, cum ești, cum vei fi.

Îți mulțumim pentru toată libertatea care ne-ai dăruit-o și încrederea în noi. îți mulțumim pentru vise împlinite și susținere, pentru lecții și educație, pentru așteptarea continuă a întoarcerii acasă. Îți mulțumim pentru zâmbetul pe buze când plecăm și ne faci cu mâna de la poartă iar întorcându-te plingi. Îți mulțumesc în special că lîngă tine ne simțim aceeași copii inocenți.

La mulți ani drag prieten, profesor și mamă!

— celebrating my mom's birthday with Vera Eftodii.

Cuvânt de 5 octombrie!

Mititei, coftițe albe, mergem undeva spre Școală! Încă nu știm ce ne-așteaptă și ce am putea descoperi nou. Au zis cei mari că școala ne va prinde bine. Că vom ieși din școală Oameni și cărțile ne vor da răspunsuri la multe întrebări…

Stăteam între pereții albi ai clasei și o tablă maaaare ne urmărea pe toți ca un ecran. Și au început să apară pe verdele cela englez primele buchii frumoase, rotunde și înclinate elegant –  altceva nu înțelegem, ce scrie și ce ar însemna.  Am cunoscut-o pe ea, pictorița de litere și cifre iar acestea o ascultau în cel mai caligrafic fel.Nici nu am observant cum dintr-un boț moale de lut, ne-am modelat în adevărate statui ale înțelepciunii, plini de viața, ambiții și planuri. Ne-am pornit în lume cu capul sus cu pas încrezător,  uitând de profesorii noștri mereu învinuiți că ne dau atâtea Teme pentru Acasă. Ne priveau și ei cu emoții ascunse în ochii noștri speriați de necunoscut, și tot ei se mândreau de notele de zece, sau roluri jucate bine pe scenă.
Se spune că un profesor ține minte toți copii care i-a învățat pentru că în fiecare din ei a pus suflet și sănătate. Iar atunci când nu mai au vlagă, se retrag în căsuțele lor mici și modeste și deapănă în fața ochilor fiecare clopoțel zglobiu care prevestea un nou început de an școlar.

Felicitări tuturor profesorilor! Vă mulțumim pentru că ne-ați oferit înțelepciunea de a trăi, de a cunoaște, de a fi Oameni. Vă mulțumim pentru povețele voastre la care ne întoarcem repetat: „Nu învățați pentru note, dar pentru cunoștințe” căci notele așa și au rămas acolo într-un borderou uitat, dar bagajul cunoștințelor noastre l-am luat cu noi și cum l-am umplut în anii de școală așa și îl ducem pe umeri. Vă mulțumim pentru toată dragostea către toți copii,  pentru aripilie care ni le-ați dat, pentru fiecare bucurie a succesului nostru și pentru ochii înlăcrimați a primulu nostru zbor în lumea largă...Vă iubim și vă stimăm cosmic!

Zeița din amintirile unui scriitor

Stătea la masa rotundă, ascunsă sub geamul singuratic al odăii, cu pixul în mînă. Foile palide, bătute de lumina toamnei ce străbătea prin geam, încercau să inspire ceva. Totul începea cu un cuvânt, dar de data aceasta nu-i venea în minte nimic. Privea la frunzele galbene arse ale arțarilor și își amintise de ea.
.. Noaptea aceea era învăluită de lumina puternică a lunii. Același geam, aceeași odaie. În loc de măsuța de azi, era un pat.


Își lăsase capul pe pieptul lui. El se juca în părul ei castaniu și buclat. Știa că dimineața vine curînd și iubirea lor se va spulbera în primele raze de soare. Veșnicia pătrunse în cameră. Urma să-i spună să nu plece. Dar nu putea fi atât de egoistă. Era atât de pură și curată încât durerea acelei slăbiciuni o tăiau din interior. Iar el o pivea. O privire nemuritoare care urma s-o întipărească pe multă vreme în mintea lui, ca un sculptor de nimfe mitologice. Această zeiță, cu ochi albaștri...

Și-a aruncat din nou privirea peste hârtia goală și parcă îi apăreau în ochi ultimile ei rânduri.

 „Primul cuvânt al cărților tale va începe cu mine. Cu mine va sfârși ultima ta inspirație. Ultimul te iubesc l-am citit în ochii tăi. Dar nu l-am auzit. Mă iubești? ”
Nu a mai văzut-o niciodată. Nu i-a scris niciodată. 30 de ani a fost chinuit de lumina lunii să o uite. Blestemat de dragostea ei.
A început să scrie:
„Era o noapte cu lună plină. 
O lună dintre acele, dacă întinzi mâna spre cer,
 îți pare că o vei atinge...”





**************************************************************************

He stood at the round table, under the lonely glass of the room with his pen in his hand. The pale sheets, beaten by the autumn light passing through the glass, were supporting the writer's dried fingers, which were trying to inspire something. Everything were starting with a word, but this time not any inspiration  came in his mind. He stared at the burnt yellow leaves of the maple trees and remembered her.

The night was shrouded by the light of the moon. The same window, the same room. Instead of today's table, there was a bed.

She left her head on his chest and looked at him. He was playing in her hazel and curly hair. She knew that the morning would come soon and their love would be shattered in the first rays of sunshine. The room was filled with Eternity. She was about to tell him not to leave. But she could not be so selfish. Her heart was so pure  that the pain of this weakness, cut her from the inside. And he was staring at her with composure. He was looking at her with lovely eyes, to engrave her in his mind, for a long time, like a sculptor of the mythological nymphs. This Goddess, with blue eyes ...

He glanced again at the empty paper and seemed to see her last lines.
 "The first word of your books will begin with me. Your last inspiration will end with me. I have read in your eyes the last „I love you”. But I had not heard it ever. Do You love Me?"
He never saw her again. He never wrote her the answer. 30 years was tormented by the moonlight to forget her. Cursed by her love.

He began to write: 
"It was a full moon night. A moon of those, if you stretch your hand to heaven, you would be able to touch it ..."

Înainte de somn imi imaginez că...

O zi banală din viața mea: alarma de dimineață, muzică, puțin mai ațipesc vreo 5 minute, aud gălăgie în camera de alături, pașii grei și somnoroși. Cu ce să mă îmbrac? Astăzi au spus ploi....care ploi? Cod galben de furtună, dar cine să-i creadă sau să-i înțeleagă? Ghete albe? - Ploi! Tricou? - Ploi, cămasă și sacou?- prea cald de dimineață... Dar cine mă vede la măsuța ceea de lucru?

Muncă, acasă, internet, vine-uri hazlii de pe instagram, messenger și discuții nonsens cu necunoscuți. Ar trebui să finisez de citit romanul „Ciuma” de Albert Camus care stă așa de jumate de an. Și chiar mii interesant ce s-a întîmplat cu toți oamenii și șobolnii din orașul francez?

Mii somn, plec la baie, iarăși mesaje de la necunoscuți
  „Salut, frumoas-o!”...

Îmi scrie el. Inima se zbate mai tare. Am așteptat asta de aseară. 

Mă sună!

"-Au mai rămas 41 de zile! Te rog ai răbdare. Mă voi întoarce și pentru tine las tot și rămân acolo."

Mă gândesc înainte de somn. Voi aștepta!

Dar gândurile înainte de culcare sunt altele...

Amintirile și iubirea seacă care a rămas în suflet pentru fostul. Pozele care vreau să le șterg dar încă mă leagă ceva de ele. Filmulețe în care ne zâmbeam și totuși simțeam că nu este reciproc. Și tu apari ca o ușă spre ceva nou. Încă stau cu mâna pe miner, s-o deschid? să trec pragul? cu ce o să vii tu în viața mea. Acum ești departe dar simt că timpul trece și panica în mine e tot mai mare. Acele dezamăgiri prin care am trecut nu aș vrea să mai trec o dată.
Cum mă voi trezi dimineața știind că ești la cîțiva km distanță și seara după serviciu vom sta împreună și vei aștepta de la mine un răspuns, o atitudine?  Cum să înțeleg ce vreau de fapt?
Oare de data asta timpul mă va ajuta?
Mă tem să nu fie prea târziu!..
Dar am nevoie de o îmbrățișare, de un suflet cald care îmi va spune încrezut: Totul va fi bine! Sunt aici! Sunt cu tine! Și nu voi mai pleca!
Iar eu să-mi las capul pe pieptul tău cu o răsuflare ușoară într-o seară târzie, și să mă gîndesc la cel care crește sub inima mea. 

Dacă trebuie să alegi...

Se spune că „Dacă trebuie să alegi între doi bărbați, alegel pe al doilea”, deoarece dacă îl iubeai pe primul, nu era să apară îndoiala dacă merită al 2 o șansă.

Totuși nu e chiar așa de simplu. Femeile iubesc stabilitatea și încrederea, iubesc să se sprijine de un umăr ferm care se va afla mereu alături. 

Femeile iubesc atenția, flori, ciocolate, scrisori de dragoste, DAR, le iubesc de la bărbatul de alături. Femeile iubesc barbații brutali care o vor numi „Prințesa mea”. Femeile iubesc bărbații care le spun că copii lor vor avea zâmbetul și ochișorii mamei. Femeile iubesc bărbații care știu ce vor, care merg la sacrificiu, dar totuși care rămân bărbați, în felul lor sensibil și îndrăgostit.

Din propria voastră experiență ați observat, și poate chiar v-ați întrebat de multe ori, DE CE? de ce atunci când ești singură, nimeni nu are nevoie de tine, și numai începe un admirator să se învîrtească în jurul tău.... că restul se aprind și încep și ei ca albinuțele să zumzăie, să te observe, să te invite la plimbări, sucuri și înghețată.

Și se întîmplă nedumerirea asta a femeilor „dar dacă mă voi plictisi?, dacă ceilalți sunt mai buni, mai frumoși, mai bogați, mă vor alinta mai mult? dacă cel cu care sânt acum se va plictisi elși eu vi rămâne singură și atunci nimeni nu se va mai interesa de mine? Eu, doar îmbătrânesc, pielea și corpul nu vor mai fi ca acum și îmi va fi mult mai greu să îmi găsesc pe cineva...” 

Panica asta, ne depărtează de persoana care o simțim aproape sufletului, deoarece intuiția feminină este așa o săgeată care nimerește din prima, însă rațiunea ei inhibată de dezamăgirea unei lumi bărbătești meschine, o duce în eroare. 

Nu vreau să aleg, nu vreau să mă gândesc că ar putea fi cineva mai bun, nu vreau să știu că aș putea să fiu mai fericită cu altul. Nu vreau să mă întorc în trecut sau să analizez amintirile frumoase care au fost... AU FOST!...

Vreau să fii unica mea realitate: acum ești așteptare, pe urmă  viitor.