Otrava de pe buze

S-a otrăvit dintr-un sărut urzicător de meduză.
A cuprins-o cu tentaculele sale, a sorbit tot sufletul din ea și a lăsat-o să moară în adîncurile oceanului.
A crezut că va muri și a lăsat-o acolo, iar cînd ea dorea să plutească spre lumină, el iar o trăgea în jos. Nu o ținea cu nimic, dar o hipnotiza cu vise și speranțe.
 Apoi a plecat definitiv...
A stat așa multă vreme cu ochii aruncați spre insula de licăr albastru al suprafeței oceanice.
Apoi a văzut singurătatea plutind pe lîngă ea.
El a fost ultimul pe care l-a iubit. Într-un ocean întreg de apă se simțea ca într-un cavou. Cu toate că toată viața a trăit-o în apă, acum simțea că se îneacă. Lumina părea tot mai departe și mai departe. Nu avea unde să se scufunde mai tare dar se depărta de suprafață. A cuprins-o întunericul cu mîinile lui lipicioase ca smoala și miros depresiv.
A închis ochii de greutatea curentului rece care traversa tot trupul ei. A adormit în cavoul despărțirii în care simțea iar și iar pișcăturile acelui sărut urzicător, dar de fiecare dată tot mai palid și mai puțin veninos. Timpul și oceanul i-au șters urmele lăsate de nematociste. Acum era ceea ce și-a dorit: 1 la 1 cu apa, 1 la 1 cu întunericul, 1 la 1 cu sufltul ei.

Mica noastră seară împreună!

Mica noastră seară împreună, a început de dimineață. A fost o zi plină de lumina şi căldură cu toate că afară ploua. Gîndul că seara te voi ține de mînă, după atîta timp mi-a umplut micul meu univers depresiv cu soare. Am decis să mergem la teatru şi să savurăm o piesă pe placul meu. Nu ştiu de ce ai fi acceptat şi nu ştiu de ce tu ai venit cu inițiativa. Doar cîteva săptămîni în urmă mi-ai dat de înţeles că nu vrei  să exist în lumea ta, că dacă aş fi o iluzie ai uita-o ca pe un vis urît. Iar acum eşti altul, de parcă ceva te-a schimbat. Nu am avut aşteptări că mă vei săruta sau măcar mă vei ține de mînă.
Totuşi a fost o seară mică şi perfectă. Ne-am bucurat de glume bune şi ne-am amuzat pe seama actorilor. Ne-am plimbat împreună şi am mai pus la cale soarta Moldovei. Am trecut strada şi m-ai apucat strîns de mînuţă...știi că mă tem de străzile mari. Am ajuns în capătul drumului, am ajuns la finele serii...Un felinar și o stație de autobus.
Şi tot ce mi-a rămas este o bucățica din scena filmată pe ascuns şi zîmbetul tău...Acel zîmbet care mă face să ştiu că nu am greşit îndrăgostindu-mă de un bărbat ca tine. Acel zîmbet care l-am cunoscut la prima noastră întîlnire şi pozele cu ursul din muzeu. Zîmbetul care a acceptat răspunsul meu la întrebarea ta dacă vreau să fiu cu tine. Acelaşi zîmbet cînd am privit primul film împreună, cînd am ajuns în vacanţa de iarnă şi prima lecție de schiat cu domnul Жора... De atîtea ori am auzit acel zîmbet şi de fiecare dată la fel ca prima oară, fiindcă fiecare amintire alături de tine am trăit-o din nou şi din nou.
Acel zîmbet... și ce va fi mai departe? Doi cunoscuți și micuța seară împreună!