Nici mie nu mi-e dor de tine

În fiecare zi nici mie nu mi-e dor de tine. Nu mă gîndesc la tine. Nu vreau să mă interesez ce faci. Nu vreau să te văd. Nu vreau să te aud, și nici nu vreau să te sun.
Nu te visez nopțile. Nu spun lucruri frumoase despre tine. Nu plîng după amintirile cu tine.
Nu urmăresc pozele. Nu vizionez filmulețele. Nu țin contact cu prietenii comuni.
Nu mă dor vorbele aruncate asupra mea. Nu-mi pasă că ai profitat de înțelepciunea mea. Nu-mi pasă că m-ai jignit ca existență feminină.
Nu aștept să mă suni. Nu aștep sa-mi scrii. Nu aștept scuzele tale.


...Și nu spun adevărul

Otrava de pe buze

S-a otrăvit dintr-un sărut urzicător de meduză.
A cuprins-o cu tentaculele sale, a sorbit tot sufletul din ea și a lăsat-o să moară în adîncurile oceanului.
A crezut că va muri și a lăsat-o acolo, iar cînd ea dorea să plutească spre lumină, el iar o trăgea în jos. Nu o ținea cu nimic, dar o hipnotiza cu vise și speranțe.
 Apoi a plecat definitiv...
A stat așa multă vreme cu ochii aruncați spre insula de licăr albastru al suprafeței oceanice.
Apoi a văzut singurătatea plutind pe lîngă ea.
El a fost ultimul pe care l-a iubit. Într-un ocean întreg de apă se simțea ca într-un cavou. Cu toate că toată viața a trăit-o în apă, acum simțea că se îneacă. Lumina părea tot mai departe și mai departe. Nu avea unde să se scufunde mai tare dar se depărta de suprafață. A cuprins-o întunericul cu mîinile lui lipicioase ca smoala și miros depresiv.
A închis ochii de greutatea curentului rece care traversa tot trupul ei. A adormit în cavoul despărțirii în care simțea iar și iar pișcăturile acelui sărut urzicător, dar de fiecare dată tot mai palid și mai puțin veninos. Timpul și oceanul i-au șters urmele lăsate de nematociste. Acum era ceea ce și-a dorit: 1 la 1 cu apa, 1 la 1 cu întunericul, 1 la 1 cu sufltul ei.

Mica noastră seară împreună!

Mica noastră seară împreună, a început de dimineață. A fost o zi plină de lumina şi căldură cu toate că afară ploua. Gîndul că seara te voi ține de mînă, după atîta timp mi-a umplut micul meu univers depresiv cu soare. Am decis să mergem la teatru şi să savurăm o piesă pe placul meu. Nu ştiu de ce ai fi acceptat şi nu ştiu de ce tu ai venit cu inițiativa. Doar cîteva săptămîni în urmă mi-ai dat de înţeles că nu vrei  să exist în lumea ta, că dacă aş fi o iluzie ai uita-o ca pe un vis urît. Iar acum eşti altul, de parcă ceva te-a schimbat. Nu am avut aşteptări că mă vei săruta sau măcar mă vei ține de mînă.
Totuşi a fost o seară mică şi perfectă. Ne-am bucurat de glume bune şi ne-am amuzat pe seama actorilor. Ne-am plimbat împreună şi am mai pus la cale soarta Moldovei. Am trecut strada şi m-ai apucat strîns de mînuţă...știi că mă tem de străzile mari. Am ajuns în capătul drumului, am ajuns la finele serii...Un felinar și o stație de autobus.
Şi tot ce mi-a rămas este o bucățica din scena filmată pe ascuns şi zîmbetul tău...Acel zîmbet care mă face să ştiu că nu am greşit îndrăgostindu-mă de un bărbat ca tine. Acel zîmbet care l-am cunoscut la prima noastră întîlnire şi pozele cu ursul din muzeu. Zîmbetul care a acceptat răspunsul meu la întrebarea ta dacă vreau să fiu cu tine. Acelaşi zîmbet cînd am privit primul film împreună, cînd am ajuns în vacanţa de iarnă şi prima lecție de schiat cu domnul Жора... De atîtea ori am auzit acel zîmbet şi de fiecare dată la fel ca prima oară, fiindcă fiecare amintire alături de tine am trăit-o din nou şi din nou.
Acel zîmbet... și ce va fi mai departe? Doi cunoscuți și micuța seară împreună!

Se răceşte în suflet

Dancing on my OWN
La-ş fi întrebat din ce motiv i-a scris dar mă temeam ca ştiu deja răspunsul. Este prea indiferent față de mine ca să mă întrebe pe mine cum mă simt fiindcă este ea, atît de frumoasă şi fericită şi pe de-o parte eu - uscată şi plînsă de atîta dor. De ce i-ar fi scris ei? Pentru că o cunoaşte pe ea prea puțin şi pe mine prea mult. Fiindcă toate fetele sunt interesante şi încă nedescoperite iar eu atît de plictisitoare şi mă ştie de atîta timp. Poate i-ar fi scris şi mai multe dacă ar şti ca nu-i citesc mesajele. Dar sunt momente cind inima îmi dă impulsuri să intru să citesc anume atunci cind este o discuție proaspătă. Pentru că simte ea absolut toate semnalele care vin de nicăeri, că îl pierd. Poate şi ar fi ieşit cu ea dacă nu avea prieten pentru că chiar e frumoasă şi asta o recunosc fără nici o ură. Aş fi fost şi eu frumoasă dacă mă iubea cu adevarat şi era să înfloresc în fericire. Dar am intrat şi am citit.
O doreşte, nu în pat. O doreşte lingă el şi asta e mai dureros să ştii că încă nu s-a uscat parfumul meu de pe cămaşa lui şi deja o caută pe ea. 
Mi-a spus cîndva că mă iubeşte şi acum nu. Poate deja o iubeşte pe ea? Dar cu mine cum rămine? Eu ce fac cu dragostea pentru el, că doar nu pot să o împrumut altcuiva ca sarea la vecini. Trist...
Poate a trecut destul timp şi pentru mine ca să ...prostii... nu se poate... nu se poate... Iartă! Iar acum Respiră!... mâine e o nouă zi şi un nou început. La toate acestea mă voi gîndi mâine!...

Eu nu știu să iubesc ?...

Cineva mi-a reproşat că eu nu ştiu să iubesc.
- Ai inimă de gheața. Eşti o viperă fără sentimemte. Tu nu ştii să iubeşti, altfel îmi dădeai măcar o şansă...

Din motiv ca nu i-am împărtăşit aceleaşi sentimente de simpatie... Am ascultat atent toate reproşurile fără să scot un cuvînt sau o grimasă urîta.
Apoi l-am întrebat...

-spune-mi te rog atunci cum se numeşte atunci cînd persoana la care ții, îți întoarce spatele şi pleacă în altă locuință pentru un trai mai fastuos. Cum este atunci cînd te numeşte " Cel mai bun prieten" şi îți cere sfaturi despre fetele care îl înconjoară, cu care să iasă la plimbare, cu care să meargă în parc. Atunci cînd îți povesteşte despre cea cu care a petrecut o seară împreună  şi s-a simțit atît de bine... Cum se numeşte faptul că de față cu tine, flirtează şi îşi povestesc momentele vesele petrecute împreună iar tu stai deoparte şi încerci din răsputeri să zîmbeşti bucuriei lor. Cum se numeşte atunci cînd îți spune în fața că nu te suportă şi totuşi continui să-l ajuți, să-l susții, să-i fii alături în cele mai grele momente iar în schimb nu primeşti nici măcar un zîmbet. Cum se numeşte cînd te bagi cu tot cu cap şi mîini într-un lucru care nu ştii de unde să începi sau cum să-l termini pentru dînsul, ca să nu te creadă o proastă, ca el să fie odihnit şi să se relaxeze poate cu altele. Atunci cînd îți dă de înțeles ca un viitor comun nu va mai fi, dar în ochii tăi rămîne doar prezentul unor priviri şi saluturi reci. Cînd şansele la o nouă zi, un nou îneput...poate astăzi îmi va spune că mă iubeşte... se spulbera de dimineață cînd îl vezi cum caută femeia ideală în altele iar apoi îți reproşează că a pierdut şansa de a fi cu oricare din ele, căci au prieten şi încerci să-l consolezi că va apărea alta mai bună şi mai frumoasă. Acum spune-mi că eu nu ştiu să iubesc. 

Am înghițit un nod, am respirat tremurînd cu ochii cristalii şi am spus... dar eu nu pot să-l las fiindcă îl iubesc. Există iubire mai puternică decît atunci cînd eşti de acord să rămii prietenul său doar ca să-l ştii bine...
- Asta se cheamă umilință. Te laşi călcată în picioare, eu de mult mă întorceam şi plecam.
-Dar eu nici nu m-am gîndit să mă mişc din loc, asta se cheamă trădare. Eu nu îmi trădez iubirea. Alegerea pe care am făcut-o va rămîne cea mai bună alegere.  Eu ştiu că această întilnire a fost un  drum corect. Şi voi continua să cred în drumul meu pînă nu mă va distruge cu mîinile sale. Eu nu ştiu să iubesc? Tu mîine vei fugi în brațele alteia şi nici nu îți vei aminti de mine...  tu ştii să iubeşti?

Fericirea mea este în mîinile tale

Fericirea mea este în mîinile tale.
Arunc-o în vînt sau prefă-o în petale
de Trandafir.
Lasă-le să cadă pe apă.
Nu le ține și nu le strînge în palmă.
Apa le va uni pe toate într-un singur Trandafir
fără Spini.
Spinii i-am lăsat în palmele tale.
Iar el va înflori în mîinile altcuiva...
Acum ascultă. Ascultă valurile care plîng.
Nu sunt lacrimile mele, sunt lacrimile lor,
Zdrobindu-se de stînci în apărarea lor.
Petale albe, aproape străvezii.
Cu fiecare nunață de roșu s-au decolorat
Așteptînd să vii.
Ai închis ochii să nu privești
Cum ai lăsat să cadă ultima petală a fericirii mele
Poate și a ta.
Nu mă uita!.. dar ascultă
Ultima bătaie a inimii mele lîngă tine.
Ultimul surîs din această noapte... știi prea bine
Că alt trandafir va înflori în zorii zilei,
dar niciodată unul cu ochi cenușii.
acum îți spun: „Să nu mai vii!”.
Căci n-o să ai la cine te întoarce.
și vei găsi doar uscături și ace.


--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
My happiness is in your hands.
Throw it to the wind or turn it
into the Rose petals.
Let them fall over the water.
Do not hold  or clutch them in your palm.
The water will unite them all in one Rose
without Thorns.
I have left the thorns in your hands.
So he will bloom in someone else's hands ...
Now listen. Listen to the waves that are weeping.
These aren't my tears,these are waves' tears,
Crushing the cliffs in the defense of rose petals.
White petals,easily seen through.
They had faded their red color
Each time i expected for you to come.
You closed your eyes to don't look at this
How  you let the last petal of my happiness to fall down
And maybe yours too.
Do not forget me! ...Listen
To the last beat of my heart so close to you.
To the last smile of this night... you know too well
That another rose will bloom in the dawn,
But nevermore another with the same gray eyes.
Now I'm telling  you, "don't you ever turn back to me"
Because you do not have anyone to come back to.
And you will find only dry petals and needles.

Veninul meu!

Totuși nu pot să înțeleg!
Iubesc cu toată sinceritatea și tot sufletul. Este a 3 dragoste a mea în care m-am băgat pîn peste cap.
Iubesc dar sufăr. Nu văd dragoste în schimb, nu văd atenție,nu văd sentimente, văd doar un om preocupat de toate mai puțin de mine, de sănătatea mea, de fericirea mea, de dragostea mea.
Mă zbat între gîndul dacă are nevoie de mine sau eu așa cred. Poate încerc să mă agăț și eu de-o rădăcină de la mal care s-a uscat de mult.
Cum aș putea să te înțeleg. Nu suni, nu scrii... eu te sun și îmi zici că trebuie să te odihnești, să te regăsești cu gîndurile. Dar oare în gîndurile tale nu sunt eu?
Atunci unde sunt?
De atîtea ori am plecat ca să văd dacă vei merge după mine, dar tu nici nu mai întrebat unde plec?
De atîtea ori amîncercat să fiu tare cînd lacrimile fierb în ochii mei. Iar tu în bătaie de joc zici că sunt dramele mele.
Am încercat să te înțeleg. Poate vîrsta, poate dezamăgirea dar nimic nu poate fi o scuză pentru indiferența ta.Tu ești acel om care spunea la toți că mă iubește?  și asta a fost acum vre-o 4 luni în urmă.
Unde este locul meu? lîngă tine sau undeva departe, unde nu ajunge lumina acestei lumi?
Unde este iubirea ceea de copil care sclipea în ochii tăi!
Unde este îmbrățișarea primei întîlniri a dimineții?
Unde este ciocolata ascunsă sub masa mea?
Unde este pupicul pe obrăjor și acel „o zi frumoasă scumpa mea!”.
De ce încerc atît să găsesc explicații tuturor acuzărilor tale, cuvintelor aruncate aiurea.
Cine sunt eu pentru tine?
Cine am fost?
Unde am rămas în sufletul tău?
Trebuie să te scot din viața mea?
Asta ar însemna să trag cu penseta fiecare venă
și capilar din corpul meu  -  atît de adînc te-ai topit în mine.
Relația asta a devenit veninoasă și fiecare zi scurge din mine toate amintirile frumoase care mi-au mai rămas.
Aș vrea să mă salvezi dar tu mai mult mă otrăvești.
Toți îmi spun să te las, pentru că îmi aduci durere, dar eu aștept nopți întregi să suni, să vii, să mă cuprinzi.
Toți îmi spun că nu meriți dar eu te iubesc cu toată greutatea păcatului unui suflet rătăcit.
M-am gîndit și la sfaturile mamei tale:
„Ai de gînd să renunți așa pur și simplu? Pînă acum te-ai ținut și deja lași mîinile în jos? Eu știu cum este el, și știu că nu se gîndește dar pe urmă o să-i pară rău!”
Dar ce contează că o să-ți pară rău după ce-o să pierzi tot, sau poate asta și aștepți iar eu sunt atît de naivă și încă cred că ai nevoie de mine. Nu sunt naivă sunt o proastă care crede în viitorul nostru. Fără motive, fără fapte doar cred!