Să scriem cuvinte e mai ușor decât să le vorbim

Să scriem cuvinte e mai ușor decât să le vorbim,
E mai ușor să ne-nfârnăm și să strigăm, 
Decât să ne iubim,
E mult mai simpu să distrugem să plecăm,
Decât să stăm, să construim.

Aveam un singur lucru de făcut:
Să fim cuminți și să-nvățăm,
Atît ni se cerea cât eram mici – să ascultăm!
Și recunosc, ne era greu:
„ - Cum să nu răspundem înapoi?
- De ce să nu călcăm cuvântul tău?
- Să vin acasă înainte de-asfințit...
- Să nu stric vazele din casă, să nu mint...”
Credeam că chin mai mare-n lume nu-i,
Căci, nu știam atunci durerea sufletului!

Ziceam că o să fim mari și-n lume-o să plecăm,
Ca să uităm de lucru, de tine să uităm.
Și am uitat de toate - de cele mai frumoase:
De câmpurile verzi, de vie și de case,
Și am uitat de tine, de mâna ta cea caldă,
De vorbă și de zâmbet, de fuga prin ogradă.

Știu, o zi nu este de ajuns
Ca să-ți trimitem flori și versusi ce n-am spus,
Și cât de dulce sună chemarea asta: „Mama!”
Curând și eu voi ști, acum nu prea-mi dau seama!

Ți-am dat atâtea poezii și versuri chiar de mică.
Nu ți-am citit nici una!... de ochii tăi mii frică.
Atît de rar mă văd în ei, pe-o fugă pe acasă,
De atâtea ori te văd zâmbind, iar ei îți lăcrimează.

Te-am întrebat: „De 8 Martie ce vrei ca să-ți aduc?”
„- Nu vreau nimica Mami, vreau doar să te cuprind.
Și nu vreau flori, decât să-mi cumperi un buchet,
Ia-mi una de vazon – așa ar fi perfect!
Și eu ți-am cumpărat cadou, deja nu mai ești mică,
Curând vei știi ce-i Mamă, iar eu voi fi bunică.
De 8 Martie la noi e altă sărbătoare,
Că-n casa noastră mică un nou membru apare.
Veniți acasă puilor că mama vă așteaptă,
Să-mi legăn nepoțelul așa cum și pe tine,
Te legănam ODATĂ!...”