Mititei, coftițe
albe, mergem undeva spre Școală! Încă nu știm ce ne-așteaptă și ce am putea
descoperi nou. Au zis cei mari că școala ne va prinde bine. Că vom ieși din
școală Oameni și cărțile ne vor da răspunsuri la multe întrebări…
Stăteam între
pereții albi ai clasei și o tablă maaaare ne urmărea pe toți ca un ecran. Și au început să
apară pe verdele cela englez primele buchii frumoase, rotunde și înclinate
elegant – altceva nu înțelegem, ce scrie
și ce ar însemna. Am cunoscut-o pe ea, pictorița de litere și cifre iar acestea o ascultau în cel mai caligrafic fel.Nici nu am
observant cum dintr-un boț moale de lut, ne-am modelat în adevărate statui ale înțelepciunii, plini de viața,
ambiții și planuri. Ne-am pornit în
lume cu capul sus cu pas încrezător,
uitând de profesorii noștri mereu învinuiți că ne dau atâtea Teme pentru Acasă. Ne priveau și ei cu
emoții ascunse în ochii noștri speriați de necunoscut, și tot ei se mândreau de
notele de zece, sau roluri jucate bine pe scenă.
Se spune că un
profesor ține minte toți copii care i-a învățat pentru că în fiecare din ei a
pus suflet și sănătate. Iar atunci când nu mai au vlagă, se retrag în căsuțele
lor mici și modeste și deapănă în fața ochilor fiecare clopoțel zglobiu care
prevestea un nou început de an școlar.
Felicitări tuturor
profesorilor! Vă mulțumim pentru că ne-ați oferit înțelepciunea de a trăi, de a
cunoaște, de a fi Oameni. Vă mulțumim pentru povețele voastre la care ne
întoarcem repetat: „Nu învățați pentru
note, dar pentru cunoștințe” căci notele așa și au rămas acolo într-un
borderou uitat, dar bagajul cunoștințelor noastre l-am luat cu noi și cum l-am
umplut în anii de școală așa și îl ducem pe umeri. Vă mulțumim pentru toată
dragostea către toți copii, pentru
aripilie care ni le-ați dat, pentru fiecare bucurie a succesului nostru și
pentru ochii înlăcrimați a primulu nostru zbor în lumea largă...Vă iubim și vă
stimăm cosmic!
