-cum îmi aleg prietenii,
- cu cine vorbesc și cum vorbesc
-cu cine mă întîlnesc și îmi petrec timpul...
M-am condus după părerile oamenilor și ceea ce cred alții despre mine, mai puțin m-am gîndit la fericirea mea.
Acum, după atîtea relații eșuate, prietenii care le-am dat uitării și oameni cu care mă limitez să vorbesc , am ales să fiu singură. Totul mergea bine și în liniște. Universitate - lucru, lucru - universitate, lecții de chitară, cursuri auto și muzica din căști. Viață personală - zero!.
Așa, într-o oarecare jumate de zi, m-a văzut el. Așteptam liniștită, la un colț de intersecție, instructorul meu auto, mașina mică,roșie în care mă refugiam pe o oră jumate în fiecare zi : nervi aruncați pe taxiști și șoferi agresivi care te taie în plină bandă.
Mi-a tulburat liniștea apropiindu-se de mine printr-un „pe cine așteptați?”. Nu aveam chef de discuții și i-am răspuns monoton pe cine și ce aștept. A înțeles că nu are șanse de a găsi vre-un contact cu mine și a plecat în chestiile lui. Chestii importante de om însemnat (da, mă rog, nu asta contează... ). Nu mi s-a întipărit figura, imaginea, doar vocea și ochii. Un timbru plăcut de bărbat încrezut și ochii ca focul, Lumina soarelui de ora 4 seara, băteau în irisul ochilor săi negri dîndu-le o culoare deun cărămiziu arzînd.Ne-am revăzut peste cîteva zile de la distanța de cîțiva metri. El se întorcea din oraș cu o domnișoară ce se afla la conducere în mașina lui, eu, tocmai plecam acasă după ora mea de conducere a colegului său de serviciu. M-a văzut și mi-a zîmbit plecînd capul în jos cu un respect profund. I-am zîmbit în răspuns iar pe buze mi s-a citit un bună ziua! indiferent.
S-a întîmplat așa că instructorul meu trebuia să plece de la școala dată, iar eu trebuia să trec la altul. Nu am vrut. De ce aș vrea? Eram conștientă că mă va instrui El - cel care mi-a tulburat liniștea atunci, cel care simțeam că mă urmărește, mă caută, , mă așteaptă. Altă alegere nu am avut.Acolo îmi era convenabil prețul, calitatea și mașinile.
Am făcut însă pasul și am sunat după un timp. Straniu - glasul care a răspuns, de parcă îmi aștepta apelul. Nuștiu cum s-au petrecut toate. Nuștiu cum... Persoana pentru care purtam un respect enorm păstram o distanță cosmică. Credeam că la vîrsta lui, are familie, copii, e fericit și este un bărbat de succes. Nu am înțeles nimic. De ce eu? de ce atîta atenție, pe care o transformam involuntar în relație de student - profesor și mă îndepărtam tot mai mult de dînsul. Totuși simțeam că multe rămîn nespuse, și acele priviri furișate pe ascuns le simțeam ca pe niște sărutări.
El a deshumat în mine emoții care nu doream să le recunosc. Mi-a fost frică. El - Eu - ce vor crede toți ?, cum se vor uita?, ce vor judeca? ce va crede mama? fratele? M-a cuprins o panică profundă și am ținut tot în taină. L-am convins și pe dînsul să-mi fie complice. Pentru mine este o crimă, o diferență prea mare, principii severe care au trecut peste normă, dar îl iubesc și mă iubește...
și cu toate acestea lui îi era indiferent, de parcă ar fi gata oricînd să strige la toată lumea cît mă iubește și cît de fericit este, sau poate sunt doar iluziile mele.
Fratele, reîntors recent în țară, pe un timp scurt nu s-ar fi interesat vre-o dată de viața mea personală fiindcă o are pe al lui și ce ar fi putut afla interesant despre mine dacă nu ma văzut vre-o cîteva luni. Mama, mereu ocupată cu serviciul ei stresant de profesoară, reușea doar să-mi arunce vre-o două întrebări cum la lucru și dacă am poftă de mîncare cînd mă întorceam seara tîrziu.
Am avut o șansă timp de 2 săptămîni să-i spun fratelui și mamei dar nu am avut curaj. Sunt o fricoasă. Și m-am îngropat în propria frică și minciuni căci au aflat singuri, nu știu de unde, nu știu cum. Tot ce am primit ca răspuns după tăcerea lor de cîteva zile că „nu l-aș vrea ca ginere”.
Iar fratele, înainte de plecarea sa, cu toată supărarea citită în ochii lui, m-a cuprins șoptind: „să nu mă chemi la nuntă, nu voi veni”.
Invitație la nuntă nu va fi, nici nuntă nu va fi. Mă costă prea mult, mă costă familia mea, iar fericirea și dragostea sunt trecătoare.
Iartămă! Imperiul de care vorbeai nu poate exista!
