Să scriem cuvinte e mai ușor decât să le vorbim

Să scriem cuvinte e mai ușor decât să le vorbim,
E mai ușor să ne-nfârnăm și să strigăm, 
Decât să ne iubim,
E mult mai simpu să distrugem să plecăm,
Decât să stăm, să construim.

Aveam un singur lucru de făcut:
Să fim cuminți și să-nvățăm,
Atît ni se cerea cât eram mici – să ascultăm!
Și recunosc, ne era greu:
„ - Cum să nu răspundem înapoi?
- De ce să nu călcăm cuvântul tău?
- Să vin acasă înainte de-asfințit...
- Să nu stric vazele din casă, să nu mint...”
Credeam că chin mai mare-n lume nu-i,
Căci, nu știam atunci durerea sufletului!

Ziceam că o să fim mari și-n lume-o să plecăm,
Ca să uităm de lucru, de tine să uităm.
Și am uitat de toate - de cele mai frumoase:
De câmpurile verzi, de vie și de case,
Și am uitat de tine, de mâna ta cea caldă,
De vorbă și de zâmbet, de fuga prin ogradă.

Știu, o zi nu este de ajuns
Ca să-ți trimitem flori și versusi ce n-am spus,
Și cât de dulce sună chemarea asta: „Mama!”
Curând și eu voi ști, acum nu prea-mi dau seama!

Ți-am dat atâtea poezii și versuri chiar de mică.
Nu ți-am citit nici una!... de ochii tăi mii frică.
Atît de rar mă văd în ei, pe-o fugă pe acasă,
De atâtea ori te văd zâmbind, iar ei îți lăcrimează.

Te-am întrebat: „De 8 Martie ce vrei ca să-ți aduc?”
„- Nu vreau nimica Mami, vreau doar să te cuprind.
Și nu vreau flori, decât să-mi cumperi un buchet,
Ia-mi una de vazon – așa ar fi perfect!
Și eu ți-am cumpărat cadou, deja nu mai ești mică,
Curând vei știi ce-i Mamă, iar eu voi fi bunică.
De 8 Martie la noi e altă sărbătoare,
Că-n casa noastră mică un nou membru apare.
Veniți acasă puilor că mama vă așteaptă,
Să-mi legăn nepoțelul așa cum și pe tine,
Te legănam ODATĂ!...”

Mama...Cu 8 Martie

MAMA....
Aș fi vrut să fie altfel. Aș fi vrut să fie soare pe pămâtul nostru. Aș fi vrut să fie sămânță de om bun. Și atunci poate era să fim și noi cu toții acasă. Aș fi vrut să se fi născut veșnicia la sat, după cum spunea Blaga, dar nu este... Și MAMA ar fi avut veșnicia ei. 
Aș fi vrut să avem 8 vieți și atunci, poate, am fi reușit să-ți întoarcem toată liniștea care ai pierdut-o: nopți nedormite, lacrimi și sughițul acelor cuvinte dureroase, care noi le aruncăm fără să ne dăm seama. EA, care ne arăta de atâtea ori și cu atîta răbdare,cum să legăm 2 șireturi la un papuc, strînge în inima ei atîta dezamăgire, că nu știe cum să restabilească o parolă, sau cum să atașeze o poză la un email. Aș fi vrut ca inima ei să nu strîngă toți nervii și supărările noastre de serviciu sau viața personală, și tot ea este cea care vine și ne cuprinde. Oare ne dăm noi seama, până la urmă, CÂT DE MARE este INIMA DE MAMĂ? Aș fi vrut ca în fiecare zi să pot să-ți aduc un buchet de flori sau măcar unul de zîmbete. Și aș mai fi vrut să nu treacă prin tine toată durerea noastră. 
Oare cer prea multe?
Știu că aștepți de la mine vreo poezie sau o felicitare micuță,ca pe vremuri, când era toată casa doar bucățete de hîrtie colorată, reviste decupate și clei vărsat pe covor.
Dar am să te dezamăgesc. Astăzi, gîndurile mele s-au așternut epic. Pentru că epice sunt și emoțiile atunci cînd vin seara acasă și strig: „Eu am venit!”, iar glasul tău plin de duioșia așteptării îmi răspunde „Puiuț, hai să-ți gătească mămica ceva!” 
Încă nu am învățat să apreciem existența TA lângă noi și mereu au fost lucruri mai importante: studii, un job cu perspectivă, iubiri și dezamăgiri...iar după toate acestea tot tu ești cea care ne trezește și ne luminează.
Poate că am spus prea multe și nimeni nici nu va citi până la urmă dar în spatele orgoliului și ambițiilor noastre se află tot mama, din dragoste de ai arăta că poate să fie mîndră de noi. Tu iartă-ne! Că nu știm! Nu știm să te iubim. Dar știm că TU ȘTII să ne iubești pur. Și noi vom învăța în fiecare zi de la tine. Iubește-ne ca să putem iubi ca tine! Cuprinde-ne ca să putem oferi și noi căldură altora. Dragostea ta va salva lumea!
Cu sărbătoarea de 8 Martie!
Mulțumesc pentru TOT! Să știi că te iubesc chiar și atunci când tac, chiar și atunci când uit să-ți mulțumesc pentru ceaiul de dimineața sau cînd alerg la serviciu sau cînd vin foarte târziu și deja dormi. Te iubesc și să știi că am renunțat la multe ca să pot avea grijă de tine, ca să te fac să zâmbești măcar și în micile momente dintre serviciu și....serviciu! Pot să spun un lucru. Răbdarea ta poate cuprinde Universul. Îți mulțumesc și pentru asta!

Ne potrivim cu sufletele

În căutarea celei mai mari iubiri, am cunoscut multe suflete, dar niciunul nu s-a potrivit atât de bine ca al tău. Am făcut parte din multe povești în care am fost și fericită și rănită, am fost mințită dar și eu am mințit. Mi-aș cere scuze în fața celor care le-am promis că voi fi alături mereu și i-am lăsat fără să-i aștept ca să le zic în față. Mi-aș cere scuze în fața celor care mi-au dat cadouri și le-am acceptat aruncând în ochi speranțe și zâmbete naive. Nici nu știu câte persoane am rănit sau le-am făcut fericite. Nu le duc contul. Și nici eu nu țin ură pe cei care m-au rănit dar au rămas în sufletul meu ca iubirea copilului de 17 ani, iubirea adolescenței, iubirea maturității. Toate și toți m-au marcat oarecum spre bine. Încerc să învăț din greșeli. Oare cuiva i se primește? că mie nu prea. Am rămas același suflet naiv care merge nu cu capul înainte dar cu inima.
Și toate sufletele care le-am lăsat îmbrăcate pe mine, le-am dat uitării. Am rămas singură și goală într-un pustiu destul de comod pentru mine. Nu îmi era sete de nimeni și nimic. Undeva în depărtare auzeam câte un val de ocean care îmi trezea emoții de simpatie, dar admirîndu-l mă săturam repede mai ales că îmi aminteam de cîte ori m-am înecat în aceste ape.
Și într-o zi cu soare apăruse un căpitan în fața mea care și-a aruncat sufletul pe mine. M-am simțit deodată plină în catifea și iubire:
- dacă vreau să mă îngrop în nisip -tu mă scoți afară și îmi arăți cât de frumos este oceanul din ochii tăi;
- dacă sun tristă și dezamăgită - tu deodată îmi acorzi îmbrățișările tale calde și pline de viață;
-când vreau să fiu singură - îmi dai această singurătate în felul în care te simt aproape și știu că peste câteva ore o să-ți fie dor și o să vii să-mi aduci zâmbetul pe buze;
-chiar și când dorm, mă cuprinzi și mă ții așa ca să nu fug nici măcar pe altă parte a patului;
- când mă simt urâtă tu mereu știi cum să mă faci frumoasă...
Chiar dacă știu că nu vei spune niciodată Te iubesc așa cum vreau să-l aud, știu că în gândurile tale mereu mi-l șoptești.

Praf de stele

Nu stiu ce ma enervat mai tare: faptul că ai zis ca stiu doar câteva cuvinte ce tin de informatica sau ca ti-am spus in șoaptă ca te iubesc si nu ai răspuns nimic. Sau m-am supărat pe mine ca am zis te iubesc ca sa nu auzi si degeaba așteptam un raspuns. De ce mereu imi imaginez povești care nu se întîmplă. Credeam ca va fi ziua noastră exact 31 de zile de când te stiu si doream sa fie tot atât de special, plimpbare, luminițe, zâmbete, tot cerul deasupra noastră si aerul rece in care ti-as fi spus lângă globurile de Crăciun Te iubesc si asa de tare m-am speriat de acest joc de gânduri ca special m-am certat cu tine. Stiu ca m-am atasat mult, după atîta timp ai venit ca o rază de soare, de asta si te numesc mereu моё солнце...солнце...si daca mi-am permis sa cred in căldură care mi-o oferi nu as vrea sa descopăr că e doar un joc si nu e reciproc. As vrea sa rup tot aici, cu toate ca stiu -e prea tarziu pentru mine, dar poate nu e prea tarziu pentru a-mi salva timpul. Credeam ca toate cele 3 mari iubiri au trecut si ca va urma doar simpatie, atașament si prietenie dar tu...tu...ce ai tu?..de ce tu? Nu esti nici pe departe ce cautam si nici ideal, dar esti..eu...esti exact o bucățică din mine, aceeasi nebunie din capul meu, esti un adevărat haos de praf de stele care imi provoacă si zîmbete si frică și emotii si adevărate explozii de fericire. Cu tine sunt eu, dar tu ?
Nu stiu ce sa astept de la tine, nu stiu cum sa-ti vorbesc, nu stiu cum sa ma comport. Vreau sa fiu eu cea adevarata si sa ma accepti asa cum sint, si..da! chiar vreau sa ma iubesti si as vrea sa-mi dau seama cand se va intimpla asta sau daca se intimpla, si, in genere, vreau sa tiu ce e in mintea ta!

Frica are alti ochi

Foarte mult timp am cautat răspunsul la o intrebare.

Care este momentul in care ne dăm seama că ne îndrăgostit?

De multe ori am gresit presupunând că oamenii se îndrăgostesc de parfum, haine, ochi, zâmbete, comportament, voce, bani, masini si multe alte chestii care te atrag la cineva din prima. Dar e o iluzie a rațiunii noastre. Noi asa dorim sa gandim ca ne-am îndrăgostit intr-o privire, intr-un miros, intr-o falsă materialitate...si dupa ce trece entuziasmul rămânem  intr-o totală dezamăgire, golire sufletească, ca un burete scurs de apa, uscat si aruncat undeva in Gobi. Si atunci apare momentul când trebuie sa rupem inima cuiva spunând că..stii nu merge ... problema nu e in tine ci in mine....tu esti o persoana extraordinară dar nu sunt eu potrivita....meriti ceva mai bun..bla bla bla....si abia astepti ca sa fii iar liber si mai repede sa fugi de acea privire nedumerită, jalnica care cerșește atentia si dragostea ta.

Dar este si alta parte, atunci când nu te îndrăgostești in parfum, imagine, voce, comportament...nu stii cum, nu știi ce, si nu recunoști in genere persoană data lângă tine, în viața ta, în gândurile tale si crezi ca asta a fost. Nu se primeste pentru ca nu simți acea atracție fata de nimic. Prima invitație la plimbare, primul sarut, si astepti momentul sa zici ca nu vrei sa pierzi timpul. Stii ca ai alte variante, alternative de tot felul care încearcă să te ademenească, sa te invite la plimbări si cine in oras si nu ai curajul sa recunosti nici in fata ta nici a lor ca nu mai esti singura.

Atunci pui pe cantar viata ta libera si singuratica in care nu esti obligata nimănui cu nimic si a 2 greutate-viata noua care fuge prea repede si incepe cu mesaje de dimineata, plimbari, atentie, cuvinte, vise in care nu vreau sa mai cred sau sa mi se arunce iluzii in suflet ca niște cărămizi  asa cum s-a întîmplat anterior.

Intr-o idee spontana de a arunca această nouă viață, brusc realizezi ca tie frică. 

Tie frica sa pierzi tot...toate zîmbetele impreuna cu albastrul ochilor, parfumul, parul, hainele, toate stranse impreuna intr-un singur om. Si daca in acest moment tie frică să pierzi acest om - te-ai îndrăgostit !. Iată  momentul. Iar ce este mai greu decat realizarea unui adevăr? Sa recunoști asta nu doar în fața ta dar si in fata lui. Si stii ce urmează ? Un raspuns!

Care?

Care te va schimba!

Am luat-o pe cai gresite

Cred ca sunt cea mai talentata persoana la stricat relatii si ma si jelui de asta. Nu inteleg de ce mereu pun pe primu loc lucru oar apoi viata mea. Am impresia ca traiesc acelasi cosmar de ani intregi...alarma-serviciu...alarma-serviciu. Multe dimineti mi-am zis: Gata! DE AZI SUNT ALT OM! De azi voi incepe sa traiesc pozitiv, calatorii, muzica, filme, mancare sanatoasa, sport, prieteni, iubit...
Si ma trezesc ca sa plec la serviciu iar dupa el ma gandesc ca maine trebuie sa plec la serviciu...una si aceeasi.

Iubit nu am. Nu au rezistat in jurul meu. De fapt mint. Eu nu am rezistat langa ei. Viata de familie ma da gata si nu pot combina sentimentele partenerului cu dragostea de a lucra.

Am incercat sa dau o sansa. Mi-ai acceptat-o cu placere si cand am simtit ca ma pierd langa tine am zis STOP! Maine trebuie sa plec la serviciu. Am crezut ca o sa ma inveti tu sa traiesc departe de mine si felul meu carierist de a fi. Stiu ca ai incercat sa-mi dai aripi si m-ai aruncat sus in cer iar eu am zburat un pic si cand am privit in jos am cazut caci Maine trebuie sa plec la serviciu.

A trecut ceva timp de cand nu te-am vazut. Oare esti bine? Oare tu mergi la serviciu? Sigur! Dar dupa ora 18.00 el ramane acolo iar eu raman in el si dupa 18.00. Nu stiu ce era sa se primeasca. Poate am putea fi un cuplu daca Maine....nu...plec....la.....Ser..viciu.

Oare nu ai vrea, sa devii serviciul meu? Sa te iubesc pe tine, sa ma gandesc doar la tine, sa fac tot doar pentru tine, sa ma invat sa fac față provocarilor care mi le arunci, sa fiu punctuala, dedicata si organizata tie.

Am luat-o pe cai gresite. Trebuie sa ma intorc.

Cum mi-am pierdut emoțiile?

Am pierdut vremurile celor mai frumoase întîlniri, când stăteam în băncile școlii și scriam biletele de dragoste ca să le trimitem anonim iar apoi să vedem zîmbetul pe fața celui care l-a citit.
 Am pierdut bătăile inimii primului sărut și emoțiile primei întîlniri. Acum nici nu îți mai dai seama te-ai indragostit sau nu... sau pur si simplu persoana de langa tine este mai placuta sufletului ca restul.

 Acum nici nu mai exista acele 3 sau 4 luni de plimbari in parc, inghetate si micj pupicuri furate pe ascuns. Ne-am invatat sa fim directi pentru ca viata e prea scurta sa o pierdem pe alintaturi, emotii si timiditate. 2 saptamini si deja va cunoasteti " foarte aproape " si te gandesti ca te-ai grabit. Apoi cauti sa auzi acel " Te iubesc" magic plin de emotii rostit in soaptă la ureche, cand nu te astepti, undeva sub razele lunii, undeva unde doar bataile inimii ramin sunetul acelui moment. Dar asa si nu vine si daca va veni te gandesti "oare voi putea raspunde inapoi, sincer? "

Eu sunt obosita de la luru, el la fel... si tot ce ramine sunt acele cateva zambete aruncate unui film iar pupicul de noapte buna nici nu m-ai asteapta,  că cineva dintre noi adoarme primul.
Banal. Monoton. Simplu.

Diminetile imbraca aceleasi haine, grabiti ne trezim si plecam la serviciu fara sa ne mai uitam unul la altul si tacerea spune prea multe:
 ”- Iar esti supărată? Chiar așa tare îți palce să auzi macaroane pe urechi? Vii diseara înapoi?”
...Nu vin. Cu tine totul e simplu si clar  dar uneori nu inteleg, cand am trecut peste momentul cand privindu-te cu ochii mari, vei intelege ce vreau sa aud. Păi bine, de ce nu zic eu prima? Poate nici eu nu am ce spune si nici eu nu pot turna macaroane pe urechi mai ales cand sunt inca nefierte.

Banal. Monoton. Simplu. Si cand ma gandesc ca planificam atitea plimbări si intilniri in care vom trece prin fulgi si frigul de iarna, nopti nedormite vorbind la telefon, cadouri mici si mult semnificative pentru mine, si pupici furati pe ascuns in fata blocului. Apoi ar fi putut urma o seara romantica la teatru, cinema, restaurant, invitatia la un pahar de vin la tine acasa, muzica linistita, cuvinte dulci, atingeri ametitoare.... si o altfel de dimineata in care acest banal zilnic s-ar fi transformat intr-o altfel de caldura sufletului.

Poate inca nu este totul pierdut. Sau noi insine ne-am pierdut grăbindu-ne?