Ea îl iubea... atît de rece ca pe un Zeu

Ea îl iubea... atît de rece ca peun Zeu.
Era un copil.
Iubea atît de matur. Poate mai matur decît unii adulți.
Îl urmărea precum nimfa Euridice pe Orfeu. Iar el nu. Nu o iubea.
Ea, era doar un copil.
O fată cu ochii ca gheața care te răstigneau în friguri dintr-o privire, dar sufletul ei era în flăcări. Nimeni nu știa. Dar ea ardea. Ardea pentru dînsul în cele mai satanice focuri.
Iar el mîndru și rece. Ca un nemuritor îl arunca în flăcările ei de fiecare dată cînd o privea și nici nu bănuia cît de tare îl iubește.
Tremura toată în prezența lui. Nu de frig. Tremura de prea multă văpaie.
Nopțile înscena tragredii în care el își joacă rolul alături de o oarecare Hera, ce îl ademenește cu cuvinte dulci și mîngîieri triumfătoare. El o sorbește ca îmbătat de vinul lui Dionis iar ea îi zimbește iscoditor semănînd Discordie.
Se trezește în lacrimi clocotinde căci e doar un copil.
Atît de fină, atît de adevărată... cu ochii reci ca un Luceafăr.
Ea îl iubea... atît de rece ca pe un Zeu.